MOSCOVA, Rusia | Patriarhia Moscovei continuă ceea ce criticii descriu drept o incursiune ecleziastică în teritoriul canonic al Patriarhiei Alexandriei, etalând așa-numitul său „Exarhat Patriarhal al Africii” în capitala rusă.
Pe 27 august, Patriarhul Kirill a găzduit o numeroasă delegație africană în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Înconjurat de colaboratorii săi apropiați, printre care Mitropolitul Antonie de Volokolamsk și protoiereul Nikolai Balașov, Kirill a prezentat această adunare drept dovadă că Rusia se bucură acum de loialitatea preoților de pe întreg continentul.
Delegația, condusă de „Mitropolitul Cairoului și al Africii de Nord, Constantin”, a afirmat că „peste 260 de preoți” au trecut de la Alexandria la Moscova, adăugând că numele Patriarhului Kirill este acum pomenit în slujbele lor. Pentru Patriarhul rus, acest spectacol a fost prezentat drept o misiune dezinteresată de a-i proteja pe creștinii ortodocși care resping autocefalia ucraineană — o narațiune larg contestată în lumea ortodoxă.
Kirill a insistat pe punctele de vedere ale Moscovei, invocând trecutul necolonial al Rusiei și susținând că Biserica sa acționează „în mod cu totul dezinteresat”. Totuși, în spatele retoricii se ascunde o încercare calculată de a eroda autoritatea Alexandriei și de a o înlocui cu o structură centrată pe Moscova.
Versiunea „lucrării misionare” a Bisericii ruse a inclus decorații pentru clerici, medalii și exemplare ale cărții lui Kirill Libertate și responsabilitate. În schimb, delegația africană a oferit daruri simbolice — un toiag din Uganda și o icoană din Mauritius — gesturi care nu subliniau independența, ci dependența tot mai mare de Moscova.
Potrivit propriilor estimări ale Moscovei, Exarhatul operează acum în 36 de țări africane, cu peste 330 de comunități și aproximativ 270 de clerici.
Patriarhia Alexandriei, însă, consideră acțiunile Moscovei o încălcare directă a ordinii canonice ortodoxe — o ierarhie rivală implantată pe pământul său istoric. Observatorii avertizează că acest gest lovește în una dintre cele mai vechi și respectate patriarhii ale Ortodoxiei, a cărei autoritate în Africa datează din primele secole ale creștinismului. Prin crearea unei structuri paralele, Rusia nu doar subminează tradiția ecleziastică, ci își exportă și rivalitatea geopolitică cu Constantinopolul și cu Occidentul în viața religioasă africană.
Ceea ce se conturează, susțin criticii, nu este o apărare a Ortodoxiei, ci transformarea ei în armă. Africa este transformată într-un nou front în campania Moscovei de a fractura unitatea ecleziastică, credința fiind reconfigurată ca instrument al pârghiei politice și al ambiției globale.
